și de la poezii rămân resturi pe a doua zi

tu torceai expresiv ca un espresor defect când ziceam

băi n-am de ce să mă întorc la tine că nu plec sau

mă priveai cu pupila cât o sită strecurând prin iris lumina topită

ca

zahărul pe fundul cănii că nimeream cu talpa în noroiul de zahăr brun și

mă împotmoleam la marele dejun că-l

vedeam printr-un pahar de whisky și se vedea distorsionat oricum

distrug orice-i simulat ca

mersul tău pe gresie și grețuri întrebam

microunde pleci? vezi că

dacă-mi spargi inima ca pe o farfurie zburătoare

fac un atac de furie te leg cu funie de soare și

te zgârii pe suflet cu furculița îți

scotocesc prin sertarele minții și-ti fur și pușculița plus

mi nuștiucât de greu să recunosc dar

sunt așa bolnav de versuri încât niciun

bol cu supă alfabet vărsat n-a șters vreun

cuvânt prin bucătărie sau

bucăți de rime ce

zboară pe aici ca niște ozn-uri de hârtie

sau na

lavete spațiale de bucătărie