în ziua în care mi-a orbit dorul, hannah a cumpărat un chec și, brăileancă, un cuțit, ca să îl putem mânca aici, pe bancă. nu prea știa ea cu ce se mânăncă felul în care iubesc, iar eu nu știam cum se mănâncă altceva în afară de oameni și soartă. cu toate astea, la intersecția dintre smulsul meu – din oameni, din chec, din mine însumi – și folosirea tacâmurilor – pentru oameni, pentru chec, pentru ce se numea viață –, hannah și cu mine urma să ne întâlnim doar că

hannah e superstițioasă până la sânge plânge doar un plâns anume pune

rana pe mână nu invers se scurge

ea din rană nu în altă

ordine – oricum puteam s-o cunosc prin ce i se

părea ascuțit în mine îi

inflamam lilieci gene cuțite în pupile și

pe-atunci

aveam un dor solvant îmi topeam soarta în femei luam de

păr soția sorții și cu atât m-aș fi mulțumit dar

hannah știi că eu

eu iubesc prin entorse și-asta nu se

termină până nu spun eu asta nu se

termină până nu-mi cedezi un cer

zicea

ceea ce lași tu nu se poate numi pas nu

funcționezi pe altceva în afară de

antibiotice zahăr cafea și te tot naști din

lucruri mult mai negre decât orice ar putea întunericul purta și

numeai asta iubire

ce-i cu tine

simt că pot să-mi amintesc lucruri pe care nu le-ai trăit încă mi se

bat plecările tale în piele în timp ce

tu-l dai jos pe dumnezeu de pe masa pe care dansează

el n-aflase că se varsă

iadul sub el dintr-o cană și tu

tot crezi că o asemenea pată se scoate cu apă caldă tu

geamănul meu în distors care

mă doare – atât de frumos mă dori

verde albastru roz mă dori ca un

apus în distors strâns prost în colțul

greșit al cerului – vezi tu

îmi voi pune palma aici ca să astup restul poemului