în ziua în care mi-a orbit dorul, hannah a cumpărat un chec și, brăileancă, un cuțit, ca să îl putem mânca aici, pe bancă. nu prea știa ea cu ce se mânăncă felul în care iubesc, iar eu nu știam cum se mănâncă altceva în afară de oameni și soartă. cu toate astea, la intersecția dintre smulsul meu – din oameni, din chec, din mine însumi – și folosirea tacâmurilor – pentru oameni, pentru chec, pentru ce se numea viață –, hannah și cu mine urma să ne întâlnim doar că
hannah e superstițioasă până la sânge plânge doar un plâns anume pune
rana pe mână nu invers se scurge
ea din rană nu în altă
ordine – oricum puteam s-o cunosc prin ce i se
părea ascuțit în mine îi
inflamam lilieci gene cuțite în pupile și
pe-atunci
aveam un dor solvant îmi topeam soarta în femei luam de
păr soția sorții și cu atât m-aș fi mulțumit dar
hannah știi că eu
eu iubesc prin entorse și-asta nu se
termină până nu spun eu asta nu se
termină până nu-mi cedezi un cer
zicea
ceea ce lași tu nu se poate numi pas nu
funcționezi pe altceva în afară de
antibiotice zahăr cafea și te tot naști din
lucruri mult mai negre decât orice ar putea întunericul purta și
numeai asta iubire
ce-i cu tine
simt că pot să-mi amintesc lucruri pe care nu le-ai trăit încă mi se
bat plecările tale în piele în timp ce
tu-l dai jos pe dumnezeu de pe masa pe care dansează
el n-aflase că se varsă
iadul sub el dintr-o cană și tu
tot crezi că o asemenea pată se scoate cu apă caldă tu
geamănul meu în distors care
mă doare – atât de frumos mă dori
verde albastru roz mă dori ca un
apus în distors strâns prost în colțul
greșit al cerului – vezi tu
îmi voi pune palma aici ca să astup restul poemului