mi se crapă capul de ziuă

Se trezise. O viespe cât câinele de poșetă al unei târfe se izbea sinistru de florile de porțelan din jurul becului. Zgomotul său era într-atat de înfricoșător și de funest încât preț de câteva minute rămase țintuită pe canapea, cu privirea la corpul ăla îngrozitor și cu propriul corp pătruns de gălăgia lui. Asta nu

partea sănătoasă

Eu – știam – eram incapabil să mă îndosariez. Nici n-aș fi obținut nimic. Era de neocolit să mă mint. Femeia care mă acuzase că am pistrui vorbea despre mine astfel și numai astfel: – Depind de un om care e bolnăvior, așa ca mine. E un om bun, dar bolnăvior. Și eram de o

stai jos ești beat

se lovește între noi un ecou oribil simt cum ne cresc oase peste oasele celuilalt doar ca să ne ocrotim stăteam la o coadă de o sută de ani o fi fost la început coadă de pian dar acum e doar un azil improvizat boală de boală am cunoscut oamenii ce stăteau la ea coală

alex & dan

erau doi ratați, așa era povestea. unul schimba lumea, celălalt o ascuțea; punea vârful lumii pe foaie, îl rupea, îl ascuțea iar – și tot așa. și dacă era să înțeleagă ceva din jurul lui, înțelegea doar cu râșnița. înțelegea distrugând și asta îl falimenta. … era tare ușor de tolerat orice adevăr ce nu

din apă

ochi pe ochiul lumii te priveam printr-un pahar eram chelner pe-atunci doar întrebam cu ce vă servesc apoi mă întorceam și plecam nod pe nodul gurii te sărutam smulgând movul din măduva ta asta nu-i o iubire e o inflamație mă strecuram prin lume ca printr-o sită incomodă cu iarna închisă în jurul meu –

prin apă

lorelai satelit pierdut camuflând aerul în pământ suflet de satelit bătrân pulsând plăpând timpul prin plămâni femeia asta învârtindu-se în albastru cu funii lungi fugindu-i din piele – tu tigru trist rănit în dungi și adormit în neucideri spune-mi de ce în loc să-ți treacă zilele cazi din azi în mâine oricum când face duș